Drumul in care am umblat - La manastire
de Ioan Slavici
Radnei ii mai zis si Maria-Radna, fiindca in marea biserica a manastirii romano-catolice de acolo se afla o icoana a Maicii Domnului, care e socotita drept facatoare-de-minuni.
Inchinandu-se la icoana aceea, multi bolnavi s-au vindecat si nu putini dintre cei ce se simteau nenorociti si-au gasit mangaierea.
Mai ales de Santa Maria Mare, cand e hramul acelei biserici, se aduna acolo lume de la mari departari, atat de pe Muras si din Banat, cat si de pe Campie si de pe Crisuri, ba chiar si de pe la Abrud. Ziua-noaptea treceau prin fata casei noastre cete de credinciosi cantand litanii si fluturand praporii-n vant.
Luau atunci, cum vor fi luand si azi, si multi dintre crestinii ortodocsi parte la asemenea procesiuni, caci in inimile multora e infipt gandul ca se revarsa mila cereasca asupra celor ce ostenesc facand asemenea drumuri. Mama era deci adeseori ispitita sa intre si ea in vreuna din cetele trecatoare, iar tata era totdeauna doritor de a intra-n voile ei. Pentru tata-batran, insa, orisice indemn de felul acesta era pacatos. In gandul lui, placuta nu putea sa-i fie lui Dumnezeu decat osteneala celor ce se duc la vreuna dintre manastirile ortodoxe, deci in adevar crestinesti.
Cea mai apropiata dintre manastirile de felul acesta era cea de la Bodrog, pe Muras, aproape de Pecica, mergand pe jos, a-ndelete, cale de vreo doaua zile de la Siria.
Bodrogul se tinea tot de dieceza Aradului, dar, pe cat imi aduc aminte, era manastire sarbeasca. Hramul bisericii era, asa se vede, tot de Santa Maria Mare, caci cetele treceau spre Radna, cand mama, tata si noi, copiii, sora mea mai mare si eu, am plecat cu parohul nostru si cu vreo alti cincizeci de credinciosi la Bodrog, dar nu cantand, nici cu prapori fluturati in vant , ci urmandu-ne drumul in liniste pe jos.
Era cel dintai drum mai lung pe care l-am facut; si sositi la Arad, unde nu mai fusesem, ne-am dus la biserica episcopiei si ne-am inchinat, apoi am petrecut noaptea maind fiecare unde si-a putut gasi adapost, indeosebi noi la un oarecare Iorgovici, un bun prieten al tatei.
Fiind vorba ca la manastire sa ne spovedim si sa luam sfanta cuminecatura, am tinut postul Sfintei Marii si ramanea sa ajungem in timpul drumului.
Plecand zoia urmatoare de la Arad, au venit cu noi si multi aradeni, iar in urma noastra venea un lung sir de carute cu merinde, in care urma sa ne intoarcem.
Eram acum mai grabiti, caci tineam sa sosim la Bodrog devreme, pentru ca sa nu asteptam prea mult sa ne vie randul la cuminecare si sa scapam cat mai curand de ajunare.
Au trecut de atunci vreo saptezeci de ani, dar ma cuprinde si azi induiosarea aducandu-mi aminte de multumirea sufleteasca ce mi-a-nseninat viata pe urma acestei calatorii si-i plang adeseori pe nenorocitii care n-au avut parte in viata lor de mangaierea credintei.
Azi catedrala romaneasca se afla-n mijlocul orasului. Atunci se afla pe tarmurul Muresului, in fata cetatii, la mare largime, unde mi se va fi parut mult mai mare de cum in adevar era. Dealtfel, toate erau pentru mine nemaipomenite, noi si luminoase, nu numai mari, ci pline de maretie.
Culmea a toata maretia era insa la Bodrog.
Am sosit acolo pe-nsarate.
Prin apropierea manastirii trece o craca a Murasului. Muresul asa-zis mort e o apa aproape statatoare, plina de nufar. Pe luciul ei nota mare multime de rate salbatice, care, deprinse cu lumea, se apropiau fara sfiala de tarmuri. La dreapta, apoi si la stanga erau insirate focurile de la carutele celor ce asteptau si ei sa le vie randul.
La Siria se tinea de doua ori pe an targ de tara, la care se aduna din toate partile lume multa. Tot multa e lumea adunata la targul de la Pincota, unde fusesem in cateva randuri cu tata. Am ramas cu toate aceste buimacit cand am vazut lumea adunata pe tarmuri si-mpregiurul manastirii.
Peste catva timp, noaptea era linistita, iar in biserica luminata se slugeau priveghiile. Deoarece in biserica nu putea sa-ncapa decat o mica parte din lumea venita la manastire, multimea cea mare, mai ales sarbi de pe ambii tarmuri ai Murasului, era-ngramadita pe sub zidurile bisericii. Nu era insa nici bajbaiala ca la targuri, nici indesuiala, ci toate se desfasurau in liniste si-n buna randuiala. Unii ieseau din biserica, altii intrau in locul lor, fiecare la randul lui.
Imi era parca nu ma mai afplu pe pamant si rasuflam cu un fel de sfiala, pentru ca nu cumva sa supar pe vreunul dintre cei din pregiurul meu.
La-ntoarcere am facut drumul in caruta; el ni se parea cu toate aceste mai lung decat la dus, cand il facusem pe jos, si mai putin placut.
Drumul in care am umblat - La manastire
Aceasta pagina a fost accesata de 1371 ori.
