Drumul in care am umblat - Lumea de atunci

Drumul in care am umblat - Lumea de atunci

de Ioan Slavici



Atat pe podgorenii nostri, cat si pe cei mai apropiati dintre vecinii lor, pe mureseni, pe campeni si pe luncani, nu pot sa mi-i aduc aminte decat ca oameni cu inima deschisa, totdeauna voiosi si doritori de mese-ncarcate.
Traiti sute de ani de-a randul sub asupriri si despuiati in fel de fel de chipuri, ei se simteau, precum se vede, in mare largime dupa ce au ajuns sa fie socotiti deopotriva cu fostii lor asupritori.
O fi fost asa, o fi fost altfel, eu stiu ca m-am pomenit umbland printre picioarele unor oameni stapaniti de gandul ca e bine sa fii om in lumea lui Dumnezeu. Stiau sa se bucure de viata, incat multi ii socoteau chiar usurateci.
Nu pot, ce-i drept, nici eu sa tagaduiesc ca unii dintre cei bogati in timpul copilariei mele au murit saraci. Mai numerosi sunt insa cei crescuti in saracie, care din vrednicia lor au ajuns oameni cu stare, unii chiar bogati. Asa se-nvarteste roata lumii: coborand pe unii cand urca pe altii; pentru mine lucrul de capetenie este ca-n lumea copilariei mele oamenii nici in zilele grele nu-si perdeau voia buna si, gandindu-ma la cele de atunci, eu ma vad mereu la fel de fel de praznice, la nunti, care tin cate o saptamana de zile, la cumetrii si la fel de fel de alte sarbatori.
Nici secerisul granelor, nici culesul ori sfarmatul porumbului, fara de cimpoies si fara de masa intinsa nu se putea face; atat dealul sadit cu vii, cat si campul plin de lanuri rasuna mereu de cantecele muncitorilor harnici, iar in timpul culesului viilor cantecele si chiotele se-nteteau insotite de lautari si de focurile descarcate.
Mai era apoi si ca drumul Aradului trecea prin Siria.
Din tara Motilor, de pe la Abrud, drumul trece muntele pe la satul Bucuresti si se coboara la Brad, de acolo la Baia-de-Cris si apoi prin Halmagiu la Buteni si pe Cris la vale la Pincota, unde coteste la stanga si o ia prin satele din Podgorie pana-n mijlocul Siriei, unde coteste iar dreapta spre Arad.
Drumul acesta e totdeauna umblat, si pentru cei mai multi dintre drumeti cel din urma popa e la casa vreunei rude ori a vreunui prieten din Siria, si se simtea jignit acela la casa caruia nici unul dintre trecatori nu se oprea.
Era deci lucru neiertat sa nu te duci si tu la casa celui ce-a facut popas la casa ta, si multe drumuri faceau oamenii cumsecade numai si numai pentru ca sa poata poposi mai ici, mai colo.
Asa au venit lucrurile ca eu ma simteam pe o mare intindere pretutindeni acasa.
Mama fiind din neamul Borlestilor, si avand doi frati si doaua surori, aveam multe rude, si multi fini, nu numai la Siria, ci si pe aiurea, pana pe la Halmaj si pe la Baia-de-Cris, mai ales carturari, dintre care unii, oameni cu trecere. Alte rude aveam din partea tatei mai ales pe Campie, pe la Arad si pe la Peclea. Eram deci mult purtat de ici pana colo si in curand am ajuns sa umblu de capul meu cand nu eram purtat.
Pretutindeni pe unde ma duceam, oamenii ma imbratisau cu dragoste, incat minune nu-i daca m-am patruns in curand de gandul ca lumea e alcatuita din oameni care ma iubesc si pe care am deci sa-i iubesc si eu.
Abia acum, la zile de batranete, imi dau seama ca aceasta iubire obsteasca se marginea la romani. Orisicata silinta mi-as da, nu reusesc sa-mi aduc aminte vreun praznic, vreo oaspetie ori vreo petrecere de orisice fel la care luau parte si unii dintre cei ce nu erau romani.
Nu traiau romanii impreuna, ci alaturea cu ceilalti, ce-i drept in buna pace, dar nu impreuna.
Nu tot asa si eu, desi mama staruia cu multa hotarare in gandul ca cu straini din acelasi blid sa nu mananci.
Casele parintilor mei se aflau adeca in drumul Aradului, la coltul unei uliti ce cobora spre imasul sau batatura de la marginea despre camp a satului.
Peste drum de noi stetea feldesul Moldovanyi, un armean casatorit cu sora medicului Cordina, cae era italian si avea doi baieti cam de varsta mea.
La dreapta feldserului, sus pe deal, se aflau casele incapatoare ale grogitei Konigseg, care era maritata dupa secuiul Bartha si avea trei baieti si doua fete.
Dincolo locuia post-maiorul Valerian, un ceh, care avea doi baieti si o fata.
La stanga feldserului locuia un oarecare Koinok, maghiar, al carui baiat imi era un fel de mentor intr-ale strengariei, iar vecin cu Koinok era Voinovici, un turtelar sarb.
In cellalt colt se afla primaria maghiara si notarul Lobel, in urma Kunfy, avea o casa plina de copii, toti evrei, ca parintii lor.
In dosul caselor noastre ne era vecin Zorad, un slovac, iar in fundul gradinii, pe ulita ce cobora spre batatura, ne erau vecini Parvu si Bucalan, iar mai departe se afla partea svabeasca a satului.
Aceasta este cea mai apropiata parte a lumii in care mi-am trait primii ani de copilarie.
Mai tarziu umblam la scoala romaneasca.
Cand ne intorceam de la scoala, noi, baietii din acea parte a satului, treceam prin fata scolii nemtesti la care umblau si ungurii; si daca se-ntampla sa-i intalnim pe cei de acolo, ei ne ziceau: "Rumun munca fun!", iar noi strigam: "Ungur bungur!" si "Neamt cotofleant!", ba mai aruncam si cu petri unii intr-altii.
Dupa ce soseam insa acasa, ceilalti isi cautau de drum si se duceau mai departe, iara eu ramaneam singur in mijlocul acelora cu care-mi petreceam mai nainte luminoasele zile.





Drumul in care am umblat - Lumea de atunci


Aceasta pagina a fost accesata de 193 ori.
{literal} {/literal}