Drumul in care am umblat - Vilagasul
de Ioan Slavici
Cand eram copil mai mic, vedeam cetatea Vilagasului numai de jos, din sat, mi se parea mica si nu ma-ndoiam ca graiesc adevarul cei ce-mi spuneau ca ea a fost zidita de fiica unui urias, care-ngramadea bolovani de peatra intr-un car cu patru boi, pe care-l lua-n poala ei si si-l ducea-n varful dealului, caruia ii zic maghiarii Kopasz, adica plesuv, iar romanii, Coposul.
Dupa ce am mai crescut, m-am invrednicit sa urc dealul pan-acolo si am vazut ca zidurile sunt inalte, groase si multe.
Era ceva de tot tainic si fioros acolo-n varful Coposului. Mi se pareau toate a pustiu, dar era parca din toate colturile ies la iveala fel de fel de fiinte fioroase.
Atat printre zidurile acelea, cat si pe ici, pe colo, prin pregiurul lor, se aflau gropi sapate de cei ce cautasera comori, despre care stiam ca sunt pazite de Necuratul, care purta-n cap "chelepusa" rosie si-i schilodea pe cei ce umblau sa puie mana pe cele ce nu li8 se cuveneau.
In curtea cetatii se aflau zidite-n pamant niste bolte rotunde, fiecare cu cate-o gaura-n mijloc. Mi se spunea ca sunt temnite, in care-i aruncau prin gaura pe cei osanditi. Nu-i vedeam, dar mi-i inchipuiam si-i visam noptile zbatandu-ma-n culcus.
Mai era acolo si-un fel de gang intunecos, garliciul unei pivniti pline de butoaie pline, din care te-ai fi putut cobori, daca n-ar fi fost infundat drumul, pana jos, in mijlocul satului.
Prin gaurile din ziduri si prin crepaturile din ele se aflau cuiburi de stancute, de hereti si de uli, bapana chiar si de vulturi; si ispititi a ne urca in ele, noi, baietii, ne puneam viata-n joc.
Pe sub cetate se-ntindeau ramasitele unei gradini, mult iorgovan sau liliac salbaticit, cu multe poteci facute de capre printre el, loc minunat, ca sa ne jucam de-a ascunsele si de-a prinsele.
Din sus de cetate, pe plaiul dealurilor, se-ncepea padurea domnului de pamant si era lucru mare sa te plimbi pe la marginea padurii.
Dar cea mai mare placere era sa te uiti de acolo de sus spre sesul cel larg si luminos si spre munti, unde ochiul strabatea pana-n Gaina si-n Oul. Viua iti era-n inima dorinta de a te duce si a te tot duce ca sa le vezi toate din apropiere.
Mai tarziu, cand am ajuns sa stiu citi, mi-a cazut in mana o carticica, in care se spunea ca Vilagasul era in fiinta cand romanii au cucerit Dacia. Din timpul navalirilor nu se mai stie nimic despre el. Se stie insa ca-o urma era unul dintre castelele regale ce alcatuiesc braul Caransebes-Lugoj-Faget-Lipova-Siria-Ineu-Beius-Oradea-Simleu-Hust. Regele Matei Corvinul a tinut acolo inchis un timp oarecare pe fratele mumei sale, magnatul Szilagyi.
Dupa ce Suleiman II Magnificul a desfiintat si al doilea regat sarbesc, familia Brancovici s-a ratras in Ungaria, unde i s-au facut donatiuni insemnate, intre care si Vilagasul. Bine stiutul episcop Sava Brancovici era si el din partea locului.
Cand cu rascoala de la 1784, unii dintre tovarasii de lupta ai lui Horia s-au incuibat in Vilagas. Au fost, asa se zice, aduse atunci tunuri din cetatea Aradului si din culmea dealului Horlea au batut Vilagasul de l-au lasat in starea din timpul copilariei mele.
Citindu-le aceste negru pe alb, nu ma-ndoiam ca ele sunt adevarate, si de cate ori se ivea-n fata mea Vilagasul, vedeam in gandul meu regi, voivozi, pasale si cete care trec in mers furtunatec pe sub dealuri si se razboiesc pe sesul intins si neted.
Siria, croita, dupa toate semnele, de ingineri nemti, cu ulite drepte, pretutindeni deopotriva de largi, si cu locuri de case toate de aceeasi intindere, nu s-au putut inchega decat dupa trecerea vremurilor grele.
Vatra vechiului sat se afla mai spre ses, unde locului i se zice si azi Seliste.
Alta vatra de sat, dupa toate semnele inca mai veche, e Siriuta, un tapsan de sub cetate, din sus de vii.
Satul de la Seliste, dupa toate semnele, a fost pustiit in timpul luptelor cu turcii si pare a fi fost locuit de maghiari, caci in nomenclatura localitatii sunt elemente maghiare ca Kp[asz, KIskut, Nyerges ori Banhegy. Maghiarii din satul de astazi sunt veniti mai tarziu si sunt asezati in partea despre ses a satului, alaturea de mai numarosii svabi, care sunt veniti si ei mai tarziu.
O migratiune de romani spre aceste locuri s-a facut dupa ratragerea din Oltenia a austriecilor. Alta migratiune a urmat din Moldova, mai ales din judetul Neamtului, in timpul lui Grigorie-voda Ghica. Cea mai insemnata a fost inca migratia din Ardeal si de pe Crisuri, cand, in urma rascoalei lui Horia, iobagii din Ardeal au castigat si ei dreptul de libera migratiune.
Dupa numele de familie indeobste se-nvedereaza care de unde a venit. In timpul copilariei mele cei mai numerosi erau cu numele Borlea, iar satul Borlesti se afla-n judetul Neamtului.
Intre familiile romane erau si cateva nobilitate, unele de Seliste, altele de Hateg, iar altele de Teius.
Drumul in care am umblat - Vilagasul
Aceasta pagina a fost accesata de 1291 ori.
