Semitismul III (1908)

Semitismul III (1908)

de Ioan Slavici

Se vor implini incurand doua mii de ani dela nasterea lui Hristos, crestinismul insa nici pana in ziua de azi n'a strabatut in toata coratenia lui. Lumea elina romana l-a primit, ce-i drept, dar numai pastrand multe din traditiunile ei paganesti, iar popoarele barbare, stapanite fiind de patimi vii, nu erau in stare sa se supuna toare asprelor regule de vietuire ale crestinismului si au perit incetul cu incetul mistuindu-se inse-le pe sine lasand in urma lor numai reamintiri de vietuire barbara. E si azi mult paganism si multa barbarie in lumea noastra crestina.

Pe la mijtocul secolului VII iar, cand in arabi se ridica iar semitii, ca sa realizeze idea stapanirii universale in o noua forma, lumea crestina e slaba si in timp scurt, ca prin minune, se infiinteaza marele califat, care intrece in intindere toate imparatiile de mai nainte.

Nu e inca dainuitoare nici aceasta noua stapanire semitica, si peste vre-o suta cincizeci de ani se slabeste prin desfrau, prin istovirea sustiitorilor ei si prin desbinari. inriurirea ei culturala hotareste insa mersul desvoltarii omenesti pentru un lung sir de veacuri inainte.

Semiti, arabii sunt oameni cu gandul indreptat spre cele materiale. in timpul stapanirii lor dar viata economica a ajuns in toate ramurile ei la inalta desvoltare si stiintele asa numite exacte au pornit si ele spre o desvoltare pana atunci ne mai pomenita.

Aceata e marele folos, pe care l-a tras omenirea din stapanirea altfel scurta a arabitor. Inzii si persii si eelinii ni-au indreptat prin filozofie, prin poezie si prin arta in genere spre inaltarea sufleteasca pentruca prin o vietuire contemplativa sa se fericeasca fiecare insusi prin sine. Romanii ni-au desvoltat simtemantul de dreptate pentruca, tiind seama de principiul »Honeste vivere, suum cuique tribuere et neminem laedere«, sa nu ne jignim unii pe altii: Arabii ne-au indrumat spre scrutarea firii lucrurilor ce ne incunjura pentruca sa ne putem face stapani pe natura.

stiinta noastra e pornita dar din indemn semitic si privind lucrurile din punctul de vedere al desvoltarii intelectuale, se poate zice, ca lumea moderna e semitisata.

Ar fi insa o mare greseala, dac'am zice, ca e semitica stiinta noastra. Adevarul e, din contra, ca semitii nici odata n'ar fi putut sa atinga gradul de desvoltare stientifica, la care am ajuns noi.

Progresul, in genere, e cu putinta numai intr'o societate cu randuiala bine asezata si dainuitoare, iar istoria celor din urma cate-va mii de ani e dovada, ca semitii nu sunt in stare sa intemeeze asemenea societati. Ceeace a facut cu putinta desvoltarea stientifica a fost simtamantul nostru comun, abnegatiunea noastra, pornirea noastra spre inaltarea sufleteasca si iubirea de oameni, spre care ne-a indrumat crestinismul.

Scrutarile arabilor erau indreptate spre foloase practice, iar ale noartre sunt pornite din iubire de adevar. Arabii erau alchimisti, care cautau mestesugul de a face aur din materii fara de pret: noi suntem chimisti, care cauta multumirea de a se fi incredintat despre adevar in ceeace priveste firea materiei.

Oameni cu privirea indreptata spre cele apropiate, semitii n'au putut si nici ca puteau sa ajunga unde am ajuns noi, care, cu ochii indreptati spre infinit, ne inalam si ne adancim, ne perdem pe noi insine in scrutarile noastre si avem cultul stiintei. Marii nostri scrutatori toti au fost oameni cu desavarsire desinteresati, care s'au jertfit pe sine insisi pentru stiinta, au urmarit numai binele obstesc, iar pentru sine au ravnit numai la multumirea de a se fi dumirit. Astfcl nici nu ar fi fost cu putinta progresele, pe care le-am facut.

Chinejii au nascocit iarba de foc pentru distractiunea lor; Arabii s'au folosit de ea, ca sa si faureasca arme; noi perfectionam armele, ca prin ele sa asiguram pacea: asa e in toate, si, daca stiinta noastra nu e nici ariana, nici semitica, ci omeneasca e semitic felul utilisarii practice a resultatelor dobandite de stiinta.

Noi arienii avem in vedere totdeauna binele obstesc, si scrutatorii, daca s'au gandit la vre-ua folos practic in lucrarea lor, acesta era al tuturora. Semitii au in vedere fiecare binele sau indeosebi si profita de rezultatele stiintei, ca sa exploateze pe cei nestiutori, lipsiti de destoinicie ori nevoiesi.

Acest abus de stiinta e semitic.

Sunt uimitoare progresele realisate in timpul celui din urma secol in ceeace priveste tehnica lucrarii omenesti, si ar fi lucru firesc, ca in urma acestor progrese vietuirea sa fie pentru toti mai usoara. Ea e, din contra, mai grea decat in trecut si mai nesuferita, si nici odata, poate, n'a fost in lume atata miserie ca azi cand cei stiutori si destoinici abuseaza de stiinta si de destoiniciile lor, ca sa-si stoarca din munca altora mijloace pentru o vietuire petrecuta in belsug.

Mii de oameni muncesc din greu si se istovesc in lipsa de hrana pentruca alti cativa, care nu muncesc, sa poata trai in belsug ori poate chiar in desfrau. Copii si femei lehuze pier in lipsa de purtare de grija, in vreme ce cai de lux, cani si pisici se ingrase consumand pe ales hrana omeneasca. Oameni destoinici, vrednici si cum se cade se sbat in lupta cu mari nevoi in vreme ce femei stricate si slugi nemernici se imbuiba la rasfatare. Asa a fost aceasta nu numai la Niniva si la Babilon, la Tir si la Cartaginea, la Atena si la Roma, la Damasc, la Cordova si la Bagdad, ci si la curtile multor mai mari feudali: pornirea spre desfrau si spre asuprire e omeneasca in intelesul cel rau al cuvantului, e strans legata de firca trupeasca a omului si trebue neaparat sa iasa la iveala in ceice nu tin s'o stapaneasca. Lucrul acesta e omenesc: semitica e insa convingerea morala ca asa e fireste, asa e bine, ca nici nu poate sa fie altfel, ca e prost cel ce nu profita si de propiile sale destoinicii, si de imprejurari, si de nevoile altora, ca sa-si agoniseasca mijloacele pentru o viata petrecuta in belsug. A pacatui e lucru omenesc orisicat de greu ar fi pacatul: semitic e a pacatui cu obraznicia celuice savarseste fapta rea falindu-se cu ea.

Acest semitism s'a intins si se intinde mereu in societatea noastra moderna, in cat suntem adese ori ispititi a zice, c'a ajuns intr'insa la stapanire covarsitoare. Daca ne dam inse bine seama, ne incredintam, ca pana chiar si intre cei-ce exploateaza, ca sa poata trai in imbuibare, sunt putini cei ce o fac aceasta cu nerusinare semitica: cei mai multi sunt rapusi de slabiciunile lor si o fac mai cu perdea. Nu e societatea noastra atat de stricata, cum adese-ori ni se pare tocmai pentru-ca privirile ne sunt indreptate asupra putiniior, care nu se sfiesc a se pune in conflict cu samtamantul comun.

Noi insa, cari urmarim desfasurarea vietii noastre comune de cati-va zeci de ani, suntem cuprinsi de simtemantul, ca putinii se sporesc si; sporindu-se, se fac din ce in ce mai nerusinati, caci repulsiunea, pe care o produc in societate, e din ce in ce mai slaba.

tinem inca la moravurile parintilor nostri si punem in randul celor cum se cade numai pe oamenii, care nu se abat de la ele, dar le dam din ce in ce mai putina sanctiune.

A fi cum se cade ni-se pare ceva comun, daca nu chiar o prostie, si privirile noastre se indrepteaza cu un fel de uimire sfiicioasa asupra celor ce se deosebesc prin felul lor de a vietui si au indrazneala de a savarsi fara de perdea fapte, pe care parintii nostri nu le iertau, eara noi nu le aprobam. Acestia sunt interesanti, adese ori chiar admirati pentru dibacia lor, si nu rar se intampla sa facem haz cand omul cum se cade e stropit cu noroiu de miselul imbogatit prin exploatare nemiloasa ori prin apucaturi josnice.

Aceasta ingaduinta fata cu cei ce-si bat joc de bunele noastre moravuri nu e semitica, dar e trecere spre semitismul practic.




Semitismul III (1908)


Aceasta pagina a fost accesata de 1431 ori.
{literal} {/literal}