Semitismul II (1908)
de Ioan Slavici
in timpul lui Alexandru Machedon Romaera un orasel cu cateva sate imprejurul lui, dar tot destul de putenic pentruca sa-i caute alianta Alexandru din Epir, pe care grecii din Italia il chemasera intr'ajutor, iar ceeace facea puterea Romei era virtutea romanilor.
Plugari lipsiti de cultura intelectuala, romanii erau in timpul acela ajunsi la o stare de inalta cultura morala, stapani fiecare pe sine insusi, nesovaitori in implinirea datoriilor, buni soti, buni parinti; buni tovarasi, deci si buni cetateni si aspri nu numai fata cu altii, ci totodata si fiecare fata cu sine in susi. Ceeace ia facut stapani ai lumei n'a fost mult admirata lor vigoare trupeasca, ci aceasta superioritate morala, din care rezulta simtemantul lor comun.
Privind lucrurile din punctul de vedere semitic, ne am deprins a-i socoti pe romani popor de cuceritori. Adevarul e, ca ei au fost un fel de politie a lumii, in care au trait, si rasboaiele si le-au purtat numai ca sa apere ori sa ocroteasca pe cei napastuiti asigurand pacea si buna randuiala. Idealul romanilor, pe care Virgiliu il preciseaza atat de bine in Eneida, e »pax romana«, si de aceea singura stiinta, pe care au cultivat-o cu o staruinta, este jurisprudenta, in care au si ramas neintrecuti.
Ei s'au rasboit cu semnitii pentruca acestia nelinisteau pe vecinii lor si ai Romei si erau de rea credinta. Cu tarentinii, cu grecii din Italia, in genere si cu Pirhu, care le venise intr'ajutor, s'au rasboit fiindca acestia erau corupti, hrapitori si insolenti. Cu cartaginenii s'au rasboit fiindca au fost provocati si in urma amenintati. Niciodata ei n'au pornit din propriul lor indemn, nici n'au provocat vre un rasboiu, si niciodata n'au supus pe cei invinsi.
Pe veciniilor si i-au facut amici si in urma soti si incurand dupa moartea lui Alexandru Machedon atat latinii, sabinii si etruscii, cat si grecii din Italia le erau soti.
Putin in urma au prefacut in provincie Sicilia, asupra careia se certau grecii si cartaginenii, Gallia cisalpina, de unde era amenintata Roma si Spania, pe care au scapat o de sub stapanirea cartaginenilor.
Provinciile nici acum, nici mai tarziu nu erau tari supuse, ci intrate sub purtarea de grija a senatului. Roma nici o data n'a fost exploatoare, si in timpul guvernarii unor proconsuli ca Semproniu Grachu ori gioerele sau Scipio Africanul (Emilian), cari au fost multi, provincialii erau fericiti.
Viind insa, ca stapani, in atingere cu cartaginenii, cu elinii si cu alte popoare se mitisate, romanii primesc incetul cu incetul cultura semitisata, iau apucaturi semitice, pornesc spre desfrau si, avand trebuinte nesecate, ajung in cele din urma sa fie exploalatori. Ceeace n'a facut dar nici o data Roma, au facut dupa nimicirea Cartaginei romani desbracati de firea romana.
Aceasta-l facea pe Marcu Porciu Caton Cenaoriul sa staruie cu indaratnicie pentru daramarea Cartaginei, de unde se revarsa spiritul semitic si spre Roma. Gindul lui era, ca nu e cu putinta pacinica vietuire impreuna cata vreme exista Cartaginea, si tot el a sters din listele senatului pe Scipionii, care primisera dimpreuna cu cultura elina si apucaturile semitice si propagau la Roma pornirea spre lucs, spre desfrau si spre nesatiu.
Prin daramarea Cartaginei romanii pun capat celei din urma ramasite de stapanire semitica, dar nu si covarsirii spiritului semitic, care se intinde in societatea romana si strabate din ce in ce mai adanc in toate straturile ei.
Luptele agrare, rasboiul cu sotii si crancenile rasboaie civile, care au sbuciumat lumea romana timp de o suta de ani, nu ar fi fost cu putinta, daca o insemnata parte din romani n'ar fi fost chinuita de trebuinte mari si impinse spre nesatiu. Catilina, omul fara de rusine si fara de frica, e tipul arianului semitizat, care savarseste din convingere cele mai miselesli fapte si e mandru de miselia sa, pe care o ia drept lucru firesc.
Nici odata insa lumea elina-romana nu a fost stapanita de spiritul semitic, care era combatut de cele mai luminate capete pretutindeni, unde au strabatut elinii ori romanii. inriurirea lui Socrat, alui Platon si alui Aristotel nu inceteaza nici in cele mai turburate timpuri, si indeosebi romanii inclina chiar si in mijlocul decadentei morale spre stoicismul, care e in cel mai propriu inteles o pregatire pentru vietuirea crestineasca.
Cea mai stralucita ivire in viata poporului roman, Iuliu Caesar, nu e ascet, dar combate prin legile croite de dansul atat luxul, cat si desfraul, incuragiaza intemeerca bunei stari familiare si asigureaza pe timp de peste doua sute de ani pacea in tarile ajunse sub stapanirea romana.
Suntem azi deprinsi a ne gandi, cand e vorba de semitism, la evrei si numai la dansii, desi stim prea bine, ca evreii sunt numai o mica si neinsemnata parte din lumea semitica, pe care in timp de cinci sute de ani, dela Cir pana la Iuliu Caesar, popoarele de vita ariana au frant-o si au sfaramat-o. Nici nu e apoi vorba de semiti, ci de spiritul propagat de dansii.
Oamenii toti sunt porniti spre desfrau fiindca trebiuintele trupesti ale omului sunt nesecate. De aceea popoarele barbare, lipsite fiind de cultura morala, foarte usor cad in desfrau fiindca nu-si dau seama, ca trebuie sa se stapanesca, ori n'au cuvenita tarie sufleteasca spre a se stapani.
Ajuns insa la un stadiu de desvoltare mai inaintata, omul traieste mai mult cu sufletul decat cu trupul, isi da silinta sa si stapaneasca pornirile trupesti, se simte umilit cand nu le poate stapani si se rusineaza savarsind fapta socotita rea, prin ascuns.
Semitii resping acest fel de a vedea. in gandul lor omul traieste ca sa si satisfaca trebuintele trupesti si are nu numai dreptul, ci chiar si datoria de a le satisface. Are dar si datoria de a agonisi cu orice pret mijloacele pentru satisfacerea lor, si vrednic e pentru dansii — nu cel ce stie sa se stapaneasca si sa se multumeasca cu putin, ci cel ce stie sa adune bogatii spre a-si putea petrece viata in belsug.
Acest spirit semitic se mentine si in imparatia romana si el e ceeace a sleit puterile romaniior. El era insa combatut, si e destul sa tinem seama, Vespasian si Titu, Traian si Hadrian, Antoniu Piul si Marcu Aureliu Filosoful erau stoici, pentruca sa stim, ca la romani desfriul erá rusinos, iar nu obraznic ca la Cartagenea, la Sibaris, la Tir ori la Niniva. Oamenii ca Comod ori ca Heliogabal, noul Sardanapal, vor fi fost ei numarosi, dar erau dispretuiti si nu puteau sa aiba inraurire asupra societatii.
Numai asa a si fost cu putinta strabaterea crestinismului pornit din Nazaretul »popoarelor«. Nici evreii, nici alti semiti adevarati nu puteau sa inteleaga si sa primeasca invataturile Mantuitorului nostru, cari erau contra firii si contra traditiunilor lor. Daca e insa adevarat, ca Hristos nu din ura ci din iubire a lucrat, nu e mai putin adevarat, ca ori si ce propaganda antisemita din adevarata iubire de oameni porneste. Iubindu-i cu adevarat pe oameni, trebuie neaparat sa staruim, ca ei sa se lapede de apucaturile semitice, prin care atatia oameni s'au nenorocit si atatea societati s'au destramat.
Semitismul II (1908)
Aceasta pagina a fost accesata de 2572 ori.
