Semitismul (1902)
de Ioan Slavici
Iacov, asa stim cu totii de cand eram copii, a plecat cu tota casa lui din Canaan si s’a asezat in Egipet, unde Iosif, cel mai iubit dintre feciorii lui, era atotputernic la curtea Hicsosilor.
Urmasii lui aŭ remas apoi in Egipet timp de mai multe secole si s’aŭ sporit aici, in cat, pe timpul lui Moise eraŭ 40,000 de familii.
Leaganul poporului evreiesc nu e dar in Canaan, de unde a plecat o familie, ci in Egipet, de unde Moise a iesit cu 40,000 de familii.
Iara Iosephus, contimporanul Imperatului Vespasian, evreu si el si aparator al connationalilor sei alungati din Canaan, ne spune in “Antiquitatum judaicarum libri XX,” ca strabunii sei nu aŭ plecat, cu aŭ fost alungati din Egipet.
Desi patria lor adevarata era Egipetul, desi sute de ani de’a ręndul traisera impreuna cu cei-lalti Egipteni, in mijlocul carora le-a mers bine, caci alt-fel nu s’ar fi sporit, ei n’aŭ fost in stare sa se potriveasca la fire si la apucatiri cu compatriotii lor, aŭ remas un element de disordine sociala, in cat pacea si buna renduiala, numai prin alungarea lor a putut sa fie restabilita.
Chiar inceputul vietii nationale a Evreilor trebue sa lase in mintea omenilor cu judecata convingerea, ca ei sunt un neam de omeni, care nu sunt in stare sa traiasca in pace si buna intelegere.
Urmarind indelungata viata a poporului evreiesc, in deosebitele fase ale desfasurarii ei, ne intarim din ce in ce mai mult convingerea acésta.
Dupa-ce s’aŭ stabilit in Canaan, desi stapani in noua lor tara, ei n’aŭ fost in stare sa intemeieze o viata comuna, ci aŭ trait despartiti dupa semintii, care se hartuiau fara de curmare intre ele. Abia dupa doue sute de ani, in fata unui puternic dusman, ei s’aŭ unit sub o singura capetenie, dar unirea acésta e si ea de scurta durata, caci dupa mortea lui Solomon iar se desbina.
De aici inainte “pamęntul fagaduintei” e un cuibar de desordine sociala, in care nici Asirienii si nici Babilonenii, nici Persii si Macedonenii, nici Seleucizii si Ptolemeii nu pot sa restabilésca pacea si buna rinduiala.
Ast-fel Romanii, care facéŭ politia pe costele Marii mediterane, ajung la convingerea, ca numai alungandu-i si din acésta, a doua patrie a lor, pot sa restabilésca pacea si buna ręnduiala.
Sunt aprope doue mii de ani de atunci. Evreii aŭ fost risipiti cam pe timpul cand colonistii romani, strabunii nostri, s’aŭ asezat in Dacia. Pe cand insa noi am stat stransi la un loc si am aparat in lupta necurmata cu dusmani mai puternici de cat noi, vetrele parintesci, Evreii si-aŭ petrecut viata risipiti si impinsi mereŭ de ici pana colo ca nisce omeni urgisiti, pentru care nicaieri pe fata pamęntului nu e loc de adapost statornic.
Nu e in Europa apuseana nici un popor, care nu i-a alungat vre-o data, si nu e in lume nici un popor, care vrea azi sa-i primésca in mijlocul seŭ.
Un proverb german zice: "Haust du meinen Iuden, so hau ich den Deinen”; daca dai tu in Evreul meŭ, daŭ si eŭ in al teŭ; azi se pote zice: “Daca dai tu in Evreul teŭ, daŭ si eŭ in al meŭ.” Chiar aceia, cari ii apara pe Evrei, ii apara numai pentru-ca nu cum-va, alungati de altii, sa vie la dênsii.
De ce ore Evreii le-aŭ fost tot-d’auna si le sunt si asta-zi tuturor atat de nesuferiti?
Pentru ca in ei lipsesce ceea-ce pe om il ridica mai pre sus de animale si-l face om in puterea cuvintului.
Noi, omenii adevarati, suntem determinati in faptele nostre mai mult de compatimire de cat de egoism. De ore-ce bucuria ivita in inima unuia ne inveselesce pe toti si toti suntem atinsi de durerea ori si caruia, numai impreuna putem sa gasim mangaierea vietii. In Evreŭ lipsesce acest simtimint comun. Pe cand eŭ, omul adeverat, me induiosez, cand il ved pe Evreŭ sbatandu-se in mizerie si sunt pornit a cauta mijloce pentru alinarea suferintelor lui, Evreul se bucura cand me vede in strimtore si e pornoit a cauta mijloce, ca sa traga folos din nevoile, cu cari me lupt.
Asa a fost Evreul in Egipet, asa in timpul vietuirii lui in Canaan, asa a remas si dupa ce a fost alungat si din acésta a doua patrie a lui si asa e si asta-zi.
La acésta lipsa de simtamęnt comun ne gandim cu totii cand vorbim despre semitism si zicem, ca Evreii sunt un element disolvant. Osinditi prin insuficienta constitutiunii lor organice a nu putea sa intemeieze ei insi-si, prin sine o societate trainica, ei nu se marginesc a starui cu indaratnicie in apucaturile lor egoiste, ci profita de tote imprejurarile si se vira pretutindeni, ca sa-si propage felul de a fi si de a vedea, deci sa semitiseze si societatea, in mijlocul careea traiesc.
Trebue ori nu sa combatem acésta inriurire destructiva a Evreilor?
Atat suntem de semitisati, in cat numai forte putini dintre noi se mai imbarbatéza sa dee un respuns hotarit la intrebarea acésta. E par’ca te degradezi tu insuti pe tine, daca marturisesti adeverul, si pe cand Evreii sunt de o obrasnicie, de care numai ei sunt capabili, noi nu suntem in stare sa infrinam pe aceia dintre noi, care fac causa comuna cu dansii si propaga semitismul fara de sfiala.
Unde are sa ne duca slabiciunea acésta!?
Fara indoiala nu la deslegarea, pe care o vor cei ce combat semitismul.
Semitismul (1902)
Aceasta pagina a fost accesata de 4143 ori.
