Robia moderna
de Ioan Slavici
Imi terminasem studiile juridice si-mi faceam practica prescrisa de lege pentru censura de avocat.
Intre clientii pe cari ii primisem de la principalul meu, era si o femee care trasese in judecata pe mama ei pentru partea ce i se cuvenia din mostenirea remasa de la reposatul ei tata, vre-o 400 florini.
Dupa ce procesul a fost castigat si sentinta a primit formula executorie, am iesit la fata locului, ca sa pun in vinz are averea vaduvei, o casa, o vie si dece pogóne de pamint, tóte impreuna pretinse judecatoresce in 4200 fl.
De óre-ce nici la prima, nici la a doua licitatiune nu s’a presentat cumparator, urma ca la a treia licitatiune vinz area sa se faca cu ori-ce pret.
Asa e porunca legii, si acum s’au presentat trei cumperatori, concetatenii mei Spitzer, Steinbach si Goldberg. De óre-ce cheltuielile nóstre de proces faceau 275 fl. eu am primit insarcinarea ?eri suma acésta, nici mai mult, nici mai putin.
Concetateanul Spitzer a oferit 276, iar concetateanul Steinbach 277 florini… 277fl. o data, - de doue ori – nu da nimeni mai mult!? – 277 florini de trei ori! – Averea pretuita judecatoresce la 4200 florini a fost vinduta cu 277 florini, si noi ne-am luat cheltuielile de proces, clienta nóstra a primit doui florini, iar vaduva care mai avea doui copii, si-a pierdut casa, via si cele z ece pogóne de pamint.
Lucrul acesta nu-l stiu din auzite: e cel din urma proces in care am pledat, cea din urma executiune, la care am asistat.
Plansetele celor doue femei, cainta fiicei si blestemele mumei n’au gasit nici ur resunet in inima cumperatorului, care procedase la urma urmelor, corect si profitase numai de dreptul pe care-l avea in virtutea legii ca cetatean al Statului ungar. Indignatiunea mea insa pare ca-l atingea. Me stie, gandiam eu, om civilisat su cu óre-care trecere, tine sa nu se puna in lupta cu mine si va fi accesibil pentru un act de generositate.
“Mi-e mila si mie de sermana veduva, care a fost reu povatuita, si sint gata sa-i las intréga avere-mi zise el; me multumesc cu asigurarea hipotecara a pretentiunei mele."
Dupa grele si indelungate negocieri am pus dar la cale o invoiala, in virtutea careia veduva remanea stapana pe intréga avere, fiica ei se multumia cu 50 florini, iara d. Steinbach ramanea creditor ipotecar pentru datoria de 1200 florini, dati cu camata legiuita, 6 la suta. Veduva avea dar sa platesca 72 florini pe an, ba chiar si din aceasta suma se mai scadéu 25 fl., chiria odeii despre strada a casei, in care d. Steinbach, om generos, voia sa adapostésca o familie saraca.
Eram multumit, caci imi inchipuiam, ca am pus la cale un lucru bun.
"O, - imi zise primarul, - de acestia sint in satul nostru peste o suta. Stipzer, Steinbach si Goldberg sunt tovarasi, au legaturi si gasesc bani ieftini. Daca ai mórte la casa, daca pagubesci cu un bou, daca ai vre-o nevoie grabnica, unul dintre dinsii te ajuta, cel-lalt te incurca, iar at treilea cumparandu-ti averea. Fiind-ca n’are ce sa faca cu ea, el ti-o lasa dar te léga cu hipoteca de ii ramai rob pe tóta viata si muncesci numai pentru dinsul.
Luand informatiuni, m’am incredintat, ca cei trei tovarasi legasera ast-fel pe toti satenii mai nevoiasi. Termenele de plata erau puse in Ianuarie pentru-ca pana pe timpul secerisului creditorii sa póta avea titlul executoriu, si ei nu tinéu sa fie achitati in bani, ci ómeni generosi, se multuméu si cu producte, ba chiar si cu zile de lucru. Cine avea dar fie la vii, fie la sapatul porumbului, fie la seceris nevoia de brate se adresa la Steinbach, care avea tot-deauna “ómenii lui,” pe care ii da cu chirie.
In acela-si timp tovarasii adapostira in deosebite parti ale satului, prin casele celor legati cu hipoteca, sase-spre-z ece familii sarace, care vindéu maruntisuri pentru pui de gaina, pentru rate ori gasce, pentru piei crude, pentru oua furate din cuibare, pentru graunte furate din hambare si pentru ori si ce alte producte, care se adunau in magazia lui Steinbach de unde Vinerea erau duse in oras.
O insemnata parte din poporatiunea Ungariei e ast-fel robita, si “inflorirea” economica a statului ungar e mai ales resultatul acestei robii, care face, ca mulca sa fie ieftina, pretul productelor sa scaz a si productiunea sa crésca in vreme ce muncitorul cade in miserie din ce in ce mai négra si e din zi in zi mai istovit.
Acea-si e sórta muncitorului de prin orase. Ne mai putend sa sustina concurenta cu fabricile, care lucréza ieftin si prost, cei mai multi dintre dinsii au fost nevoiti sa intre in simbria capitalistilor, care nu-i lasa sa móra de fóme.
Milióne de ómeni au ajuns ast-fel sa traiasca numai de az i pe maine, muncind spre a spori bogatiile altora, sbatandu-se in miserie fara de scapare, agitati nmereu de o viua si legitima nemultumire si impinsi in mod fatal spre o catastrofa sociala.
Se intempla adese-ori, ca cele mai viguróse paduri de stejar, lasate in paraginire, sint inecate de plop, de salcie, de teiu ori de alte esente, care cresc mai repede de cat stejarul. Ventul duce seminta de plop si-o risipeste printre stejar, si lopul resare in umbra stejarului, cresce cu chiu cu vai subtire si lung; ajuns insa de deasupra, el isi intinde cracile, se ingrósa in trunchiu, isi face radacini puternice si ii ia aierul si lumina stejarului, care incetul cu incetul se umple de muschi si de buretii si se usuca in cele din urma.
Tot ast-fel se petrec lucrurile in viata sociala a Ungariei. Un singur om reu e destul, ca mii si mii sa cada in robia celor ce nu iau parte la durerea obsteasca, ci trag folos din strimtorarile altora. Acela, care s’a ridicat o-data de asupra, ii inabuse pe cei remasi in strimtorare, si acestia nu se mai pot ridica la aier si la lumina. Atat prin sate, cat si prin orase averile se aduna incetul cu incetul in mainele cator-va, care propaga demoralisarea prin o vietuire fara de friu, si din zi in zi se sporesce numerul celor ce nu mai au nimic, nu sint stapani nici pe propriile lor puteri si sint manati spre ura neimpacata.
Romanii au infiintat bancile lor, ca sa se rascumpere unii pe altii si sa scape de robia acésta. Bancile aceste insa sustinêndu-se in lupta cu capitalistii mari, in deosebi miuncitorilor agricoli nu pot sa le dea bani destul de ieftini. si ele robesc dar, - o robie mai usóra, dar tot robie. Comitatele din nordul Ungariei insa, unde nu exista asemenea banci si unde explotatorii se sporesc mereu, sint cu desavirsire ruinate, iar sesul tareiunguresti e plin de o poporatiune, care se sbate mereu fiind-ca proprietatile au trecut in mainile exploatatorilor, care istovesc puterile muncitorilor.
Nu mai e dar acolo vorba nici de nationalitate, nici de rasa, nici de religiune, ci de restabilirea bunei rindueli sociale, de preintampinarea unei mari catastrofe.
Daca gospodarul trebue sa curete plopul si salcia si teiul din padurea de stejar, daca gradinarul trebue sa curete pomii de omiz i, de insecte, de paduchi, de rugina, de muschi si de bureti, ómenii de stat trebue si ei sa privegheze, ca cei ce nu sint in stare sa traiasca din ródele propriei munci sa nu póta trai sugand maduva din ósele celor harnici si muncitori si ca elementele vigoróse sa nu póta fi robite de cele parasitice.
Oamenii de stat ai maghiarilor nu si-au facut datoria acésta, si consequenta nepriceperei lor e ruina morala si economica, degenerarea poporatiunei, prin ale caruia puteri vii se sustine statul ungar.
Noi Romanii, care vedem cele ce se petrec in Ungaria, ar trebui sa fim lipsiti de ori si ce simtamant de conservare pentru ca sa ne impacam cu gindul, ca si la noi se va face vre-odata ceea-ce s’a facut in Ungaria, in Galitia ori in Bucovina.
Nici odata! E cestiune de iubire de ómeni sa le-o spunem Evreilor acésta in fiecare zi pentru ca sa nu-si faca ilusiuni deserte. In mijlocul nostru nu vor putea nici odata sa traiasca cum traiesc in Ungaria, im Galitia ori in Bucovina, si trebue sa-si dee silinta de a fi ómeni cinstiti si muncitori si sa iee parte la tóte durerile si la tóte bucuriile nóstre, daca in sa aiba viata tihnita pe pamantul romanesc.
Acesta e simtamantul tuturor Romanilor, si aceia dintre Romai, care vorbesc alt-fel, ori sint stainii de némul lor, ori ii inséla pe Evrei.
Cea dintai si mai adevarata dovada de iubire este sinceritatea, si noi iubirea nóstra de ómeni o dovedim cand le zicem Evreilor: Din zi in zi tot mai mult vom starui, ca prin legi bine chibzuite si prin o severa disciplina sociala sustiitori statului roman sa fie feriti de ruina morala si economica!
Acesta e adevarul, si cine nu se póte impaca cu el face bine daca se duce.
Robia moderna
Aceasta pagina a fost accesata de 2663 ori.
