Propaganda semitica

Propaganda semitica

de Ioan Slavici

E cestiune de conservare nationala sa nu suferim, ca Evrei sa ia parte la viata noastra culturala.

Sunt acum vre-o doue-zeci de ani numai putini dintre noi recunosteau adeverul acesta; cei cu desavirsire multi erau de parerea, ca intrearea in viata noastra culturala a Evreilor e pentru noi un mare succes, si Evreii ďdestepti,Ē care incepusera sa lucreze alaturea cu noi, erau imbratisati cu toata caldura si se bucurau de o particulara incuragiare. si ar fi riscata afirmarea, ca dinsii nu erau vrednici de incuragiarea aceasta, caci munca lor incordata trebuia sa fie luata drept dovada suficienta, ca voiau cu tot dinadinsul sa-i fie folositori terii, pe care o considerau ca patrie a lor.

In curÍnd a iesit insa la iveala, ca Evreii sunt lipsiti de aptitudinile cerute pentru lucrarea comuna si ast-fel, chiar voind cu tot dinadinsul sa faca binele, sunt osanditi a face numai reul. In loc de a se potrivi cu noi, ei erau impinsi de firea lor a-si da silinta sa ne faca de o potriva cu dinsii, si unii mai indirect si mai cu precautiune, iar altii cío insolenta revoltatoare au luat in bataie de joc preocuparile noastre religionare, traditiunile noastre nationale, obiceiurile mostenite de la parinti nostri, tot ceea ce constitue temeliile vietuirii noastre impreuna.

Prin o fireasca reactiune sía produs dar in noi indemnul de a face tot ceea ce ne sta prin putinta, ca sa scoatem pe Evrei din viata noastra culturala, iar aceasta nu din uram, ci ca mesura de aparare netionala. Noi, care atata timp am stat sub inriurirea bizantina, ne-am jertfit existenta nationala, daca níam combate cu toata staruinta pe cea semitica.

Chiar daca am reusit insa sa facem peste putinta inriurirea directa a Evreilor, stam sub inriurirea lor indirecta, care e covirsitoare.

Noi am crescut si traim mai mult ca oameni de cat ca Romani si ne orientam in toate amanuntele vietii noastre dupa popoarele de la Apus, pe care Evreii au reusit sa le semitiseze, si mai ales dupa Paris, care e un fel de Babilon jidovit.

Níavem de cat sa ne examinam in toata linistea pe noi insi-ne, ca sa ne incredintam, ca chiar printre noi sunt cei mai zelosi propagatori ai spiritului semitic si ca jidovesti sunt chiar si multe din apucaturile, prin care combatem inriurirea jidoveasca.

Nota caracteristica a spiritului semitic e lipsa de simtimint comun.

Ne fiind in stare sa ia parte la bucuriile si la durerile semenilor sai, Semitul priveste toate lucrurile din punctul da vedere al folsului practic, pe care el insusi poate sa-l traga din ele. Bine e pentru el ceea ce ii prieste, iar reu ceea ce il jigneste in interesele lui positive. Ast-fel Evreii nici ei intre ei nu se iubesc. tin unii la altii si se solidariseaza, fiindca au aceleasi interese, in mijlocul unei lumi straine se aseamana intre dinsii, se inteleg mai usor si de ajuta in daraverile lor. Om si om insa in gandul lor nu sunt tovarasi de suferinte, care se simt mingaiati mingaindu-se unul pe altul, ci soti de exploatare, care impreuna-si fac mai usor treburile, si omul pe urma caruia nu poate sa traga nici un folos, pentru Semit nu pretuieste nimic cum nu pretueste nimic darul firesc, prin care nu poate sa castige nimic.

E fara indoiala si Evreul e in stare sa faca bine si sa ajute pe altii, nu insa numai pentru-ca sa aiba multumirea de a fi alinat suferinte, la care nu ia parte, ci in vederea unui folos positiv, tot-deauna cu ostentatiune, fie spre a se insinua, fie spre a-si crea o positiune in societate Acest fel de a vedea lucrurile e atat de comun in societatea noastra, in cat e greu sa gasesti oameni, care admit, ca el e semitic.. Cei mai multi sunt convinsi, ca asa e omul din fire si ca alt-fel nici nu poate sa fie. Pana chiar si in cartile noastre de citire rostul vietii comune e presentat din acest punct de vedere utilitar.

VazÍnd, cum limsa de simtimint comun ne duce spre descompunere sociala, unii dintre conducatorii vietii noastre publice, care se gandesc si la viitor, staruie cu multa hotarare, ca simtimÍntul patriotic sa fie cultivat in scoala, prin serbari nationale, prin conferinte publice, prin publicatiuni periodice si prin fel de fel de alte mijloace, care pot sa aiba efectul dorit in societate, in care simtamÍntul comun e bine desvoltat si are numai sa fie conservat. I mijlocul unei societati pornite spre destramare insa toate acestea sunt banalitati, cum banalitate e sfinta cuminecatura pentru cel ce si-a perdut credinta.

Cu vorbe frumoase, cu forme deserte, cu declamatiuni patetice nu se mai poate vindeca societatea noastra de boala, in care am aruncat-o prin propagarea unei culturi stricate.

Nu e, inainte de toate adevarat, ca patriotismul ne lipseste.

Romanul cel adevara, sateanul, a dovedit cu prisos, ca-si iubeste tara si neamul, si o dovedeste aceasta si asta-zi prin indelunga lui rabdare. Eara noi cei-líalti ar trebui sa fim smintiti, ca sa nu iubim tara aceasta, in care putem sa ne facem toate chefurile Ė ca nicaieri aiurea in lumea aceasta.

Ceea ce ne lipseste noue e constiinta, ca tot ceea ce e al totorora e si al fie-caruia in deosebi si ca lovitura, pe care o primeste unul, pe toti ii atinge.

Desi tine mult la tara si la neamul lui, sateanul roman a perdut cu desavirsire simtimÍntul, ca pe sine insusi se pagubeste cand strica ceea-ce e al comunei, al judetului si amai ales al statului si ca propriile sale interese le serveste purtand grija de avutul comun. Ear aceasta pentru-ca noi cei-líalti líam deprins prin faptele noastre cu gandul, ca avutul comun e al celui ce are dibacia cuvenita, ca sa puna mana pe el.

Au fost, ce-i drept, si sunt azi intre noi oameni, care-si afla mangiierea vietii in indrumarea spre bine a vietii noastre comune; fiind insa putini, ei au fost ori sunt nevoiti a-si calca pe inima si a le face concesiuni celor multi, care nu cauta in viata publica de cat multumiri individuale. E lucru firesc, ca marea multime a poporului, cetateni indiferenti politiceste si tinerimea lipsita de experienta stau cuprinsi de uimire in fata acestei invalmaseli, nu mai sunt in stare sa deosebeassa pe cei buni dintre cei rai si reman cuprinsi de simtimÍntul, ca intreaga viata publica e o goana pentru participarea la beneficiile stapanirii si ca tot-deauna cel mai staruitor ori cel mai slugarnic iese de asupra in invalmaseala acestei goane.

Nu e adevarat lucrul acesta, caci, dacíar fi adeverat, nu am fi putut sa realisam progresele pe cari toti le recunosc: acesta e insa simtimÍntul, pe care promiscuitatea vietiii noastre publice il produce in inimile celor politiceste indiferenti; asa trebue sa creada multimea, cand vede lucrand impreuna oameni, care síau tratat unii pe altii de misei, si constiinta comunitatii de interese morale e din zi in zi mai slaba cand totul pare a atirna de comunitatea intereselor materiale. Dacíam fost in stare sa ne patrundem de convingerea, ca e o cestiune de conservare nationala sa nu suferim, ca Evreii sa ia parte la viata noastra culturala, ne vom patrunde mai curind ori mai tarziu si de convingerea, ca e cestiune de conservare nationala sa ne reintarim constiinta comunitatii de interese morale si ca aceasta nío putem face de cat combatind cu toata energia spiritul semitic, ce care suntem cuprinsi.

Aceasta e adeveratul rost al miscarii antisemite, pe care numai Evreii si cei deopotriva cu dinsii isi dau silinta sío presente ca fiind pornita din ura de rasa si din fanatism religios. Ne aparam noi fiinta, si nu e intre noi nimeni nici prea jos, nici prea sus, ca sa se poata socoti dispensat de datoria de a lua parte la aceasta lupta de aparare nationala.




Propaganda semitica


Aceasta pagina a fost accesata de 1830 ori.
{literal} {/literal}