Miserii
de Ioan Slavici
N’avem noi Romanii sa ne temem de cat de propriile nostre pecate.
Sunt zadarnice alergaturile lui Iuda si minciunile lor si silintele lor de a ne indupleca sa nui mai socotim pe Evrei deopotriva cu cei-l’alti straini asezati pe pamantul Romaniei: legile nostre sunt bine chizuite si drepte, si nici noi nu voim sa le schimbam, nici altii nu se incumeta a face incercarea de a ne sili sa facem ceea-ce nu voim.
Positiunea legala a Evreilor are sa ramaie tot cea de asta-zi, ba una din nechibzuite, in care s’au avantat Jidanii, e ca de aici inainte Evreii le vor fi inca mai nesuferiti Romanilor si ca cererile de impamêntenire ale lor vor trece mai cu anevoie prin corpurile legiutore ale Romaniei.
Nu are insa sa ramaie neschimbata si positiunea de fapt a Evreilor.
Sunt cifre nemilose, care ne incredinteza, ca ei se sporesc, si sporirea acesta ar fi peste putinta, daca ea n’ar fi o necesitate organica.
Ni-e fara indoiala greu sa ne impacam cu gandul, ca in actuala fasa a vietii nostre nationale Evreii ne sunt indispensabili. Ceea-ce ii face insa exigenti si indrasneti e tocmai constiinta, ca avem neparata nevoie de dansii, si Dumnezeu ni-a dat mintea, ca sa judecam si sa recunoscem adeverul – ori si cat de jignitor ni-ar fi el.
Nu mai e dar vorba, daca sunt ori nu, ci de ce anume sunt indispensabili si ce trebue sa facem, ca sa ne putem lipsi de dansii.
Ai sadit in gradina ta un pom de soiu bun si te bucuri urmarindu-l in crescerea lui. Daca pamêntul e bine afênat si potrivit cu felul resadului, daca pomul are destula lumina si destula umezela, bucuria iti este viua si necurmata, caci crescerea inainteza repede si faa de intrerupere. Daca insa pamêntul e prea slab ori prea gras, daca e prea putina, ori prea multa umezela, caldura ori lumina, mai curand ori mai tarziu se ‘ncuiba paduchi fie pe scorta frageda, fie pe frunzele plapande. Slabit de acestia, pomul prinde muschi, care il sleiesc si ei, si devine in cele din urma teren favorabil pentru prasila de bureti si pentru viermii, care-i rod radacinele. si tote aceste se urmeza cu necesitate organica, si in acelasi fel se petrec lucrurile in intrega lume vietuitore: cresce si se sporesce ceea-ce se desfasura in conditiuni priinciose, si se piere incetul cu incetul ceea-ce nu se pote potrivi cu mediul ambiant.
Evreii se sporesc si ei in mijlocul nostru fiind-ca noi insi-ne le cream priinciose conditiuni de desfasurare: tipam, racnim, ne sbatem, ne imbarbatam unii pe altii, ca sa purtam lupta contra lor, dar prin felul nostru de a vietui le usuram traiul si ne facem incetul cu incetul si pe nesimtite robi ai lor.
Simte ori si care dintre noi, ca cea mai de aprope si mai invederata dintre causele acestei robiri nationalesunt trebuintele nostre multe si mari. Ele ne-au aruncat in crisa economica, din care nu am iesit inca si care ne face sa stam sfiiciosi in fata Evreilor puternici prin bogatiile ce au sciut sa adune. Nici recunoscerea adeverului nu ne-a facut sa ne punem frau: cheltuim ca mai mnainte si suntem insetati de noui imprumuturi.
Crisa economica nu e dar de cat urmarea firesca a decaderii morale, in care ne aflam.
Virtutea virtutilor si temelia vietii morale e stapanirea de sine, iara noi, atat de mult suntem stapaniti de trebuintele nostre exagerate, in cat ni-e peste putinta sa primim gandul, ca in stramtorarea, la care am ajuns, nu ne mai remane de cat sa ne imbarbatam, sa renuntam la o insemnata parte din multumirile cu care ne-am deprins, sa muncim mai intins de cat in trecut si sa adunam fie0care o parte din ceea-ce agonisim, pentru ca cu totii impreuna sa ne formam un mare capital national.
Stat, judete, comune, credite fonciare, asezaminte economice, financiare si industriale, negutatori si particulari, platim in fie-care an dobanzi, care se urca la multe milione, si nu ni e rusine sa marturisim, ca cei ce primesc aceste dobanzi traiesc in tari mai sarace de cat a nostra, nici sa staruim ca noui capitaluri straine sa fie aduse in tara.
E invederat, ca decaderea morala e si ea urmarea firesca a sminteniei intelectuale, caci numai omul smintit pote sa fie ademenit de gandul, a cei ce gafaie sub sarcina datoriilor are sa faca noui datorii, ca sa resufle mai usor.
Mila ne cuprinde, daca nu chiar dispretul, cand ne mai aduceam cate o data aminte de parinaii si de bunii nostri, caci nu mai suntem in stare sa intelegem farmecele vietii lor, de omeni cumpatatii, care, multumindu-se cu putin, traiau totdeauna in belsug.
Boierul de nem mare, care stapania un colt de tara, se scula si el in reversatul zorilor de zi din culcusul lui curat, dar la fel cu al targovetului modest, isi spala cu apa prospata mainile si fata, se imbraca si se pieptana, isi facea rugaciunea de dimineta si iesea impecat in sufletul lui sa-si vada gospodaria.
Inviorat dupa noptea petrecuta in somunl linistit si intaritor, el simtea in intrega ei intindere multumirea fireasca, de care tota vietarea e coprinsa cand sorele-si revarsa reserind lumina inca slaba peste cele ce numai prin’transul au fiinta. Aerul prospat, racorea diminetei, adierea usora a vantului, albastrul cerului senin, verdele fraged al campului si florile risipite peste el, valurile limpezi ale pariului, cantecul paserilor inveselise, intrega lume atat de minunata in alcatuirea ei se desfasora in fata lui si el ferit de alte preocupari, o vede in tota amenuntele ei incantatore si se bucura, ca treeste si se simte inaltat in gandul lui de a fi om.
si i se reinoeste crescand bucuria cand isi vede pamantul incarcat de rod si via bine ingrijita, stupii cei plini ce albine harnice, scrofele cu purcei, turma de miei, herghelia si tamaslicul; ii salta inima cand se intorce la cucona lui harnica si –si mangaie copiii voiosi si neastamparati. Se bucura dar si cand vre-un om nevoiasi ori o veduva seraca vine sa i se planga, caci nu e in lumea acesta nimic mai dulce ce cat pornirea de a ajuta pe altii si nu e multumire mai curata de cat sa poti mangaia pe semenii tei alinadule suferintele. Acela, care a ajuns odata sa cunosca multumirea acesta, e mereu insetat de ea si trage de la gura sa, ca sa-si-si pota indulci viata fecandu-le si altora parte din ale sale.
Noi nu mai cunostem aceste multumiri firesti. Ele ne par banalitati. Atat de multe ne sunt nevoile zilnice, atat de negre ne sunt gandurile, atat de ‘n gona ne petrecem viata, in cat ne strecuram ca niste orbi prin lumea luI Dumnezeu, nu ne mai dem sema despre rostul trecerei nosrte prin viata acesta si nu mai ajungem sa vedem seninul cerului ce se ‘ntinde de-asupra capetelor nostre.
Dar nici cei de atunci nu ereu toti asa cum ni-i presenti tu, vor fi zicand blasatii, - care tin sa iee si decaderea morala drept mostenire remasa de la parinti.
Nu toti au fost, dar numai cei ce asa erau au putut sa pastreze tara asesta, s’o cota din nevoi si sa mi’o lase in starea in care am primit-o noi cei ce azi ne resfatam intr’insa si numai cei ce asa ereau nu aveu nevoie de Evrei. Cei l’alti, fiind mai ca noi, aveau nevoe de Evrei si li-au deschis drum largih mislocul nostru.
Satana are viata fara de sfarsit si e pretutindeni si in tota clipa de fata. N’a fost intre perintii nosti si nu e intre noi nici unul, caruia nu i-a soptit, la ocasiuni potrivite, in ureche: Nu te lasa sa fii prostit de vasmele popilor si ale visatorilor: pereri desarte si serbede sunt toate cele sufletesti, visari lipsite de ori-ce fiinta adevarata, si pentru munca vietii nu gasesti compensatiune de cat in placerile trupesti si ‘n satisfacerea amorului teu propriu, a vanitatii tale.
Sunt si asta-zi omeni, care nu se ‘ncanta de soptele aceste ci ‘si fac de trei ori semnul crucii si merg inainte pe drumul croit de betrani; si au fost si atunci oameni, care se incantau, si acestia nu mai puteau sa traiasc fara de Evrei cum nu putem nici noi sa train fara de legiunile de ispititori ci de mijlocitori, care toti sunt uneltele Satanei.
Nu e in lumea acesta nimani, reu ori bun insu-si prin sine, ci sunt unii omeni cu virtute, care staruie, iar altii oameni slabi de anger, care sovaie si cad in cele din urma, mintea ne-a fost slaba, ea ni s’a smintit si zadarnice ne sunt tote sbuciumarile cata vreme nu ne vom fi venit in fire, ca sa intelegem ca gresit e in chiar temeliile lui intregul nostru fel de a vedea lumea.
Am putea sa-i alungam pe Evrei din mijlocul nostru ori sa-i macelarim, dar, daca am face-o acesta, maine am alerga neastamparati in tote partile ca sa ne cautam alti, omenii ca dansii, caci nu sunt ei singuri in felul lor si plina e lumea de uneltele lui Satana.
Cu cat mai mult ne vom petrunde insa de convingerea, ca multumirea cea adevarata a vietii, nu in placerile trupesti, nici in satisfacerea slabiciunilor individuale, avem sa o cautam, cu atat mai vartos vor simti Evrei si cei de o seama cu dansii, ca sunt de prisos in mijlocul nostru si se vor duce, incetul cu incetul, si fara de galagie aiurea, unde stepanirea luI Satana e mai temeinic asezata.
Numai pornita din gandul acesta pote sa fie binecuvantata lupta contra Evreilor.
N’avem sa dem in Evreii, care-si agonisesc panea muncind potrivit cu aptitudile lor firesti, ci ‘n pecetosii, care cheltuiesc mai mult de cat ceea-ce pot agonisi, in smintitiicare propaga spiritul de destrabalare[,] in cei ce se inbuiba, in nerusinatii, care-si petrec viata in desfrau si sunt gata sa faca tote miseliile pentru-ca sa pota urma inainte cu desfraul.
Ear lupta ast-fel inteleasa e cu mult mai usora de cum vor fi crezênd multi dintre noi.
Ne-a mers noua Romanilor vestea, ca suntem omeni risipitori si cu moravuri usore, nu insa pentru-ca suntem in adever risipitori si cu moravuri usore, ci pentru-ca prea suntem ingaduitori fata cu putinii care-si risipesc avutul in desfranari. Nu stricata e societatea nostra, ci slaba, si inima-iti sangereaza, cand vezi omeni cu mintea intrega si cu inima curata, adeverate modele de virtute antica, presentandu-se in fata lumii brat la brat cu starpituri morale, de care ar trebui sa se departeze cu orore.
N’avem noi nevoe de cat de mai multa disciplina pentru ca sa se ascunda in tote ungherele cei ce ne fac de rusine resfatandu-se in viata nostra publica si sa iasa la ivela adeverul, ca suntem mai buni de cum parem.
Miserii
Aceasta pagina a fost accesata de 3640 ori.
