Sirienii
de Ioan Slavici
Duminica trecuta a fost dezvelit in fata bisericii de la Siria, aproape de Arad, bustul turnat in bronz al prea in curand raposatului Ioan Russu-Sirianu, primul monument de feleul acesta la romanii din regatul ungar.
Numai de tot putini dintre cititorii nostri vor fi putand sa-si dea seama cum se face ca tocmai la Siria a fost asezat acest monument pana acum singur in felul lui.
Sirienii sunt si ei singuri in felul lor.
Siria, in limba maghiara "Vilagos", e un targ asezat la marginea despre rasarit a marelui ses de la Tisa, in mijlocul vestitelor podgorii ce se intind despre Mures spre Crisul Alb, are o poporatiune de vreo opt mii de suflete, dintre care cel putin sase mii romani si e centru administrativ si judecatoresc, precum si resedinta a unui protopop romanesc. Localitatea e de oarecare insemnatate istorica.
Aici au fost adica la 13 august 1849 nevoiti cei o suta de mii de revolutionari maghiari de sub comanda lui Arthur Gorgey sa depuna armele in fata ostirii rusesti comandata de Paskievici.
De oarecare insemnatate a fost insa Siria chiar prin pozitiunea ei in toate timpurile.
In culmea unuia dintre dealurile de la Siria sunt ruinele inca destul de bine conservate ale unei cetati de piatra, care era - ca cea de la Deva - in fiinta cand romanii au luat Dacia sub stapanirea lor. De atunci a fost mereu loc de streaja de unde ochiul patrunde pe valea Crisului la deal pana in Muntii Apuseni, iar peste sesul intins pana-n stinsul zarii. Dupa infiintarea regatului ungar era castel regal, intre altele si al lui Matei Corvinul, iara dupa caderea Belgradului a fost daruit familiei Brancovici, de la care o luau in urma cand turcii, cand voivozii Ardealului.
Mai sunt la Siria si alte vechi ziduri din piatra, ruinele unei geamii, un semn neindoios ca aici a fost timp mai indelungat o asezare turceasca.
Dupa tractatul de la Carlovat au venit in locul turcilor sarbi de ai lui Cernovici, a caruia familie a stapanit in partea locului mosii intinse. Sarbii acestia au disparut si ei, si Maria Terezia i-a inlocuit cu moldoveni adusi in timpul lui Grigorie Ghica din judetul Neamtului, pe care Iosif II i-a sporit dupa rascoala lui Horia cu nemesii scapatati din Tara Hategului si cu crisenii scapati de sub robia domnilor de pamant din Ardeal. De aceea sirienii au tinut totdeauna la imparatul si au fost luptatori indarjiti impotriva nobilimii.
La 1848 intreaga clasa culta a romanilor din partea locului era data pe partea rasculatilor. Chiar din Siria erau iesiti trei oameni cu carte, care, alesi deputati, luau parte la dieta din Dobritin, care a declarat detronarea Habsburgilor. "Prostimea" din Siria insa a patrat traditiunile dinastice si a adunat satele din imprejurime, ca sa opreasca in inaintarea lui pe faimosul general Bem, care pornise de la Arad cu cateva mii de oameni asupra motilor lui Avram Iancu.
Nefiind in stare sa dovedeasca pe fruntasii miscarii si pe cei ce descarcasera focuri asupra ostirii revolutionare, generalul Bem a decimat pe aceia dintre sirieni care au cazut in mainile lui si a spanzurat sasesprezece oameni nevinovati.
Sirienii care au asistat la capitulatiunea de la 13 august 1849 au avut cea mai deplina satisfactiune. Ei insa nu s-au multumit cu atat numai, ci au ridicat si un monument: furcile deasupra movilei sub care zaceau osamintele celor cazuti jertfa.
Dupa incheierea pactului dualist, revolutionarii, ajunsi mari si tari, au inlaturat furcile, dar mereu se gaseau pritnre sirieni oameni care peste noapte puneau altele la locul lor, si numai de tot tarziu a ajuns stapanirea regala ungara sa scape de acest "monument".
Ioan Russu-Sirianu a crescut in mijlocul oamenilor care si-au petrecut copilaria jucandu-se sub furcile ramase din "vremea ungureasca". De aceea, aflandu-se in temnita de la Sighidin, a luat dimpreuna cu cativa dintre prietenii sai din copilarie initiativa pentru ridicarea unui monument la mormantul lui Avram Iancu. Gandul acesta bun nu a putut sa fie intrupat, caci guvernul ungar a confiscat banii adunati; vazand insa bustul lui Russu-Sirianu isi aduc aminte si de furcile care nu mai sunt deasupra movilei de la marginea drumului de tara, si de Avram Iancu al carui monument n-a putut sa fie ridicat.
Isi maia duc apoi aminte si de altceva.
Fiind, atat ca numar, cat si ca avere, majoritatea covarsitoare a comunei, ei tineau sa fie stapani la ei acasa si alegeau primar totdeauna pe unul ditnre fruntasii lor, iar maghiarilor si svabilor le dedeau numai cativa consilieri, asa-zisi "jurati", potrivit cu numarul si cu importanta lor. Deoarece acestia nu erau multumiti si se bucurau de protectiunea stapanirii, era la "casa orasului" multa galceava. In mai multe randuri li s-a trimis in cvartir asa-numite companii de pedeapsa, dar in zadar, caci pace nu s-a putut face decat dupa ce li s-a facut sirienilor pe pofta infiintand in targ doua primarii deosebite, una pentru romani, si numai pentru ei, iar cealalta pentru ceilalti. Nu stiu nici o alta comuna in care sa se mai fi rezolvat cestiunea nationalitatilor in felul acesta. Lucru era insa atat de bine chibzuit si de potrivit cu itneresele tuturora, incat guvernul constitutional maghiar a pastrat si el timp indelungat aceasta organizatiune comunala, caci cu sirienii nu putea s-o scoata altfel la capat.
Sunt multe abuzurile electorale ce se fac in Romania; agentii nostri electorali nu pot insa sa-si faca inchipuire despre abuzurile ce se fac in Ungaria unde e colegiu asa-zis unic si alegatorii au sa-si dea votul pe fata. Nu s-a intamplat cu toate aceste niciodata ca la Siria guvernul ori vreun partid politic sa fi ales notar, primar ori deputat pe altcineva care nu se bucura de increderea sirienilor.
Fiind la Siria centrul cercului electoral, unde alegatorii se aduna cu miile, sirienii totdeauna sunt atat de bine organizati ca reusita li-e cu desavarsire sigura! Astfel in timpul din urma nici n-a mai indraznit nimeni sa intre in lupta cu sirienii, care proclama deputatii pentru dieta ungara.
E invederat ca oamenii acestia sunt staruitori si in ceea ce priveste biserica si scoala, precum si in viata economica. Ei sunt nu numai plugari harnici si priceputi, ci totodata si podgoreni, carora li-a mers vestea departe, incat gasim dintre dansii vieri nu numai in Ardeal si pe ici, pe colo prin Romania, cat pana chiar si pe la Pressburg, precum si pe la Voslau langa Viena.
Ar gresi cu toate aceste cel ce-ar crede ca sirienii au fost indrumati fie de preoti si de invatatori, fie de asa-zisa "inteligenta": s-au indrumat ei insisi prin sine, stand mereu stransi imprejurul fruntasilor care merg cu pas chibzuit inainte. Sunt un popor care nu se lasa dus, ci merge si duce pe cei ce-l inteleg.
Sirienii
Aceasta pagina a fost accesata de 1673 ori.
