Ioan Slavici - Gheorghe Cosbuc: Maestrul

Ioan Slavici - Gheorghe Cosbuc: Maestrul

de Ioan Slavici



S-a zis adeseori ca Gheorghe Cosbuc e poetul taranilor romani. A si fost. In adevar, intre poeziile lui sunt multe in care se dau pe fata durerile taranului roman, si forma celor mai multe dintre ele e potrivita cu gustul poporului roman.
In intelesul acesta insa poet al taranului roman e inca mai vartos Vasile Alecsandri, care a adunat si publicat o colectiune de poezii poporale, pe care le-a luat drept modele in ceea ce priveste formele poetice, si a scris si cateva doine de toata frumusetea.
Poet al taranului roman e si Mihail Eminescu, care a scris doine atat de potrivite cu felul de a simti al poporului roman, incat au devenit populare si trec din gura-n gura.
Poeti ait aranului roman sunt mai mult ori mai putin toti cei ce si-au luat inspiratiunea din simtamantul comun al romanilor, intre care mai ales Octavian Goga.
Gheorghe Cosbuc a mai fost insa si altceva: maiestru intr-ale artei poetice.
Citind poeziile lui Vasile Alecsandri, suntem incantati si numai de tot rar ne dam seama despre neajunsurile lor in ceea ce priveste formele. Daca le facem insa cu toata luarea aminte analiza, mereu ne-mpedecam de licente poetice mai mult ori mai putin suparatoare.
Pentru ca sa iasa ritmul ori sa se potriveasca rima, ici un arhaism e pus alaturea cu un neologism, de care n-avem nevoie, colo e o vorba neobicinuit intrebuintata, alta rau conjugata ori declinata, iar alta asezata prin o inversiune nemotivata. Cu toate aceste, destul de adeseori versul schioapata si rima e fie comuna, fie sarata, fie siluita. Ramanem deci cuprinsi de simtamantul ca poetul e, ce-i drept, indragit de muze, dar poate ca tocmai de aceea nu se socoteste nevoit a-si da silinta sa-si desavarseasca formele prin corecturi. Ii sunt si asa frumoase poeziile, desi drept modele numai putine dintre ele pot sa fie luate.
Eminescu avea obiceiul de a zice ca nu e nimeni obligat sa scrie poezii si de aceea nu i se iarta nimanuia pacatul de a fi scris poezii proaste. El cantarea deci fiecare vorba pusa pe hartie, isi pastra timp indelungat poeziile in sertar, le recitea mereu si facea corecturi peste corecturi. Are cu toate acestea si poezii care nu pot fi luate drept modele, caci au fost publicate fara ca el sa fi ajuns a le desavarsi forma prin corecturi.
La Cosbuc desavarsirea formei e covarsitoare, si daca unul ori altul il va socoti ca poet mai prejos de V. Alecsandri ori M. Eminescu, nu mai incape indoiala ca el e ca maiestru, in ceea ce priveste tehnica scrierii, mai presus de dansii.
El s-a format in scoala clasicitatii eline-romane, si hotarator a fost pentur dansul timpul pe care l-a petrecut in Italia, unde a fost indrumat si spre arta teologica.
Dascalul lui in ceea ce priveste felul de a gandi si tehnica scrierii si a compozitiunii au fost mai intai clasicii elini si cei latini, iar un urma Dante, Petrarca, Ariosto si Torquato Tasso.
Indeosebi Dante l-a stapanit pana la sfarsitul vietii lui si intre manuscriptele ramase de la el se afla si un pretios studiu asupra Comediei Divine.
Comedia Divina, Orlando Furioso si Gerusaleme liberata au fost pe langa Eneida ceea ce i-au dezvoltat gustul pentru genurile epice.
Vasile Alecsandri a scris atat comedii si drame, cat poezii epice de toata frumusetea; il socotim insa poet liric, caci nu numai ca lirice sunt cele mai frumoase dintre poeziile lui, dar si-n poeziile lui epice ori in dramele lui, partile lirice sunt cele mai frumoase.
Poet liric e si Eminescu, desi a scris foarte frumoase poezii epice si cele mai frumoase satire din literatura noastra de el au fost scrise.
Cosbuc e mai presus de toate poet epic, si unele dintre baladele lui, cum e, intre altele, El Zorab, sunt de o valoare universala.
Atata aceatsa inclinare spre genul epic, cat si foarte intinsa lui cultura teologica l-au indrumat apoi nu numai spre Comedia Divina, ci spre literatura indica.
Epopeele indice si mai ales Mahabharata si Ramayana sunt in adevar poeme religioase, un fel de curs complect de morala brahmina, in multe privinte potrivita cu cea crestineasca. Ceea ce l-a incantat insa pe el nu era numai continutul, ci si formele lor.
Daca el si-a dat silinta sa traduca Eneida cea paganeasca, se simtea cu atat mai vartos indemnat sa traduca Comedia Divina, care e, pe langa celelalte, si model de didactica crestineasca, precum si parti din literatura asa-zisa "sanscrita" pe care o socotea neintrecuta in frumusetea ei.
Si daca e vorba, traducerile facute de dansul e una din cele mai pretioase parti ale literaturii noastre.
Au fost, ce-i drept, mai unul, mai altul de parere ca nu ar fi trebuit sa faca dansul traducerea Eneidei in exametri., Nu mai incape indoiala ca facuta fie in proza, fie in alexandrini ori in vers poporal indoit, traducerea ar fi fost si mai usoara pentru traducator, si mai pe inteles pentru publicul cel mare, n-ar fi fost insa o traducere in adevaratul inteles, ci numai un fel de talmacire "in uzul" scolilor secundare.
Lui Cosbuc nu ii era iertat sa o faca decat asa cum a facut-o, reproducand originalul in toate amanuntele formelor lui.
Acelasi e rostul tuturor traducerilor facute de dansul. Partea pe care ni-a dat-o el pentru comoara noastra literara ar fi ciuntita dac-am scoate din ea traducerile, care, facute fiind cu multa maiestrie, ne-ncanta nu numai ca continut, ci si ca forma, in toate privintele desavarsita, si de aceea au sa fie luate drept modele.
Cel ce vrea sa se dumireasca asupra formelor gramaticale ale limbii romane are sa ceteasca cu toata luarea-aminte poeziile lui Gheorghe Cosbuc. Poeziile lui Gheorghe Cosbuc are sa le ceteasca cel ce tine sa stie cum se aleg, se-ntrebuinteaza si se aseaza vorbele-n romaneste. Toate poeziile lui are sa le citeasca cel ce vrea sa se dumireasca asupra prozodiei, asupra rimarii si-n ceea ce priveste stilul si compozitiunea, arta poetica, in genere. Indeosebi pastelele, idilele si baladele, precum si multe din traducerile lui sunt modele in toate privintele desavarsite, in virtutea carora el are sa fie socotit drept cel mai de frunte dintre indrumatorii nostri in ceea ce priveste arta poetica.





Ioan Slavici - Gheorghe Cosbuc: Maestrul


Aceasta pagina a fost accesata de 140 ori.
{literal} {/literal}