Ioan Slavici - Cosbuc la Vatra

Ioan Slavici - Cosbuc la Vatra

de Ioan Slavici



Cand noi, Caragiali, Cosbuc si eu, am luat cu C. Sfetea intelegere sa publicam Vatra, ne puneam nadejdea in Cosbuc, pe care-l stiam om inzestrat cu multe si mari destoinicii si totodata si muncitor. Eu eram atunci director de studii si profesor de istorie la Azilul "Elena Doamna" iar in urma am fost insarcinat de Academia Romana sa organizez ca director de studii Institutul "Ioan Ottetelsanu", nu prea aveam deci timp si pentru redactarea unei reviste literare.
Pe Caragiali l-am fi jignit apoi in amorul propriu al lui daca, puindu-l in randul oamenilor muncitori, l-am fi rugat sa poarte el sarcina de redactor. Editorul ramanea deci razamat numai cu Cosbuc. Ne-ntalneam, ce-i drept, adeseori ca sa stam de vorba, dar acela care muncea era Cosbuc, numai el, si mai ales multumita ostenelilor lui a fost Vatra o revista ilustrata, care poate sa fie citita si azi cu placere.
Sunt intre cititorii nostri de astazi putini cei ce cunosc Vatra, iar intre putinii acestia sunt multi care nu-si vor mai fi aducand aminte de ea, caci se-mplinesc in curand treizeci de ani de cand ea nu mai apare. Nu sunt deci putini cei ce afla un lucru pentru dansii nou cand le spun ca unele din cele mai frumoas epoezii ale lui Cosbuc la Vatra au fost intaia oara publicate si nici n-ar fi fost scrise daca n-ar fi existat Vatra. Cosbuc mai facea apoi si asa-zisa "bucatarie" a revistei. El alegea bucatile ce urma sa fie publicate, el le ordona, el alcatuia potrivit cu gustul sau revista. Pe langa aceasta, cea mai interesanta si mai caracteristica parte a revistei era redactata de el si, pot sa zic, numai de el.
Era, inainte de toate, rubrica "Vorba aluia", in care el dedea lamuriri nu numai interesante, ci totodata si instructive asupra zicatorilor romanesti. Citez cateva dintre aceste"
"Nici in clin, nici in manec" (nu "maneca", cum zic pocitorii limbii romanesti)
"A prins prepelita de coada"
"Brasoave"
"Lasa-l in moartea lui"
"La botul calulului"
"Cu catel, cu purcel"
"Opt cu a branzei"
"I-a suflat in bors"
"Burta de popa"
"A vorbi romaneste"
"Romanul vorbeste romaneste - zice Cosbuc - ceea ce are la inima are si in gura si ce spune e limpede spus"
Limba lui e frumoasa si tine la ea. Cand vorbesti rau romaneste - in inteles gramatical - romanul zice ca vorbesti "pasareste". Si, din nefericire, multi romani parca au jurat sa faca limba noastra o "limba pasareasca".
Aceasta ar putea s-o zica orisicine si astazi, cand traiesc pana chiar si scriitori car-eo dau pe "pasareste" fiindca nu si-au dat silinta sa cunoasca scrierile noastre mai vechi, fie chiar si numai cele din secolul XIX.
Astfel de scriitor era Cosbuc, care n-ar fi fost in stare sa scrie "Vorba aluia" daca n-ar fi cunoscut limba romana poporala si obiceiurile poporului roman si n-ar fi fost bine dumirit asupra scripturii romanesti.
Tot atat de interesanta, daca nu chiar mai interesanta si mai instructiva, e alta rubrica scrisa de Cosbuc, "Fel de fel", varietati adunate de pretutindeni, o slabiciune pe care Cosbuc o prinsese inca la Sibiu, dupa indemnul primit de la Bechnitz.
Multi dintre cititorii revistei Vatra, luand in mana cel din urma numar, se uitau, mai nainte de toate, la "Fel de fel", care li se parea partea cea mai pretioasa a revistei. Adevarul era ca multe din "Varietatile" trecute in rubrica aceasta erau muncite, cum era bunaoara La ce varsta au murit scriitorii nostri? (vol II, pag. 121). Zece pana la patruzeci de ani, 15 pana la 60, 13 pana la 80, iar 3 dupa 80.
Lucruri interesante si instructive mai scria Cosbuc si pentru rubircele "De-ale casei" si "Stiri".
Numai citind aceste parti ale revistei Vatra putem sa ne dam seama despre bogatia de cunostinte si despre destoinicia de a judeca a lui Cosbuc, omul de obicei scurt la vorba.
Intregul fel de a fi al lui iese insa cu desavarsire luminos la iveala din urmatoarea anecdota, pe care o reproduc din volumul II al Vetrei, pag. 306:

O poezie nemteasca de V. Alecsandri

Ma imprietenisem, nu stim cum, in Munchen cu un neamt tanar, pictor. Era baiatul unui bacan. Cuminte baiat; avea insa o dragoste a focului sa discute necontenit teoriile artei. Lucrul acesta pe mine ma supara. Teoriile sunt socoteala de acasa, iar producerea operelor de arta e socoteala din targ. Neamtul meu era mai mult critic decat artist. In urma l-am facut sa priceapa ca pe mine ma supara teoriile lui si ca, peste tot, eu dau foarte putin pe teoriile in arta. A ras cand i-am spus ca romanii au o vorba mojiceasca, dar foarte potrivita in ce priveste pe criticul care da povete artistului: "Te apuci sa-nveti pe tat-to cum se fac copiii".
Bacanul, tata pictorului, pe aceeasi urma. Teoretic, incat da povete si cizmarilor cum se coase pingelele. Fusese bogat, tinuse odata cel mai elegant hotel in Munchen, "A quatre saisons". Scapatase rau; era chefliu si darnic; n-avea apucaturi de negutator. Bavarez intreg.
Odata prietenul meu ma cheama acasa la el, in Sonerfeldergasse aproape de gara. Bacanul, vaduv, avea numai pe Edgar, pictorul, si o fetita blonda de vreoz ece ani. Am baut cateva pahare de vin impreuna. Facea bacanul mare haz de numele meu, il rostea in toate chipurile, numai corect nu: "Csoboc, Csocob, na, ein verflixter Name". Si radea, radea! Eu, ca sa-l rasplatesc, am facut cateva versuri, in care ii schimonoseam numele. Il chema Grumme; eu ii ziceam Grummel, ca sa rimez cu Hummel si cu Brummel. A ras cu hohote. Din vorba in vorba a aflat ca sunt roman.
- Was, Rumaner? Also Walach, nicht eahr? (Ce, roman? Adica roman, nu-i asa?!)
Eu, cu toate ca din gura unui strain ma inghimpa vorba valah, i-am raspuns:
- Da, sunt valah!
- Das has ich mir gleich gedacht! (Asta am stiut-o numaidecat!)
Apoi, ciocnind paharul si razand, adauga:
- Alle diese Walachen sind Dichter, machen aber alle schlechte Versen! (Toti romanii acestia sunt poeti, dar toti fac versuri proaste)
- Asta-i! Ai mai vazut vreodata pana acum romani? am intrebat eu
- Oho! dar cati? Buni baieti, dar fara cap. Toti cheltuitori. Nu stiu nici cat au in punga, nici cat scot din ea. Stiu eu de la Karlsbad. Aveam un restaurant acolo. Si apoi poeti ... he, he, he! ca d-ta! Sa vezi numai!
Bacanul meu aduse o bucoavna, un fel de album, de pe vremea cand avea restaurant la Karlsbad si tinea hotelul amintit din Munchen.
- Toti musafirii mei, cei mai de dai-Doamne, scriau cate ceva in album. Am si romani, uite-l!
Frunzarind albumul am gasit in vreo opt locuri versuri scrise de "romani". Improvizatii, epigrame, aprecieri asupra paturilor si a mancarilor. Mai toate mi s-au parut scrise de ovrei de prin Galati, Braila, Craiova etc. Versuri proate, narozii. Toate epigramele aveau comentarii, iar aceste alte comentarii. Papara, papara paparei pana intr-a opta spita.
- Dar asta-i intrece pe toti. Na! si asta e poet ... asa mai rar! zise bacanul si-mi arata un nume.
Era Vasile Alecsandri"

Urmeaza cele privitoare la versurile scrise de Vasile Alecsandri in albumul hotelului "Grumme". Pe aceste nu le mai citez. Ele sunt, ce-i drept, pline de haz, dar nu arunca decat indirect oarecare lumina asupra felului de a fi al lui Cosbuc.
Din discutiunea urmata intre Cosbuc si neamtul de la Munchen vor fi tragand unii concluziunea ca dupa parerea lui Cosbuc adevaratul artist n-are nevoie sa fie dumirit asupra principiilor de estetica. Aceasta nu a zis-o si nici n-o admitea Cosbuc. El zicea numai ca n-are artistul adevarat sa primeasca indrumari estetice de la altii, caci el se dumireste in mod firesc el insusi prin sine mai bine de cum ar putea orisicine sa-l dumireasca.
Mai invederat iese aceasta la iveala din vorba despre limba pasareasca, adeca "rau romaneste" - in inteles gramatical - adauga el.
De aceeasi parere era si Eminescu, care a vorbit si el despre "pasareasca" unora dintre cei cazuti in pacatul de a scrie.
Eminescu era insa mai deslusit: el zicea ca "pasareasca" e limba daca alegerea, intrebuintarea si asezarea vorbelor nu sunt potrivite cu firea limbii romanesti.
Eminescu invatase gramatica romaneasca la Arune Pumnul si facuse practica cetind Lapturariul. Atat gramatica, cat si practica i-au fost insa mai mult spre stricaciune decat spre folos. Cu toate acetse nici unul dintre contimporanii lui nu era mai bine dumirit asupra gramaticei romanesti. Cetea scrierile romanesti mai vechi si cele mai noua si scruta graiul viu al poporului ca sa se dumireasca.
Tot asa si Cosbuc. A-nvatat el gramatica de la profesorul lui din Nasaud, dar asupra limbii romanesti el insusi prin sine s-a dumirit. Cu atat mai vartos prin sine insusi s-a dumirit in ceea ce priveste tehnica scrierii si principiile estetice ale compozitiunii, in care numai putini se puteau samui cu el!
Patruns fiind de cultul formei, el nu avea nevoie de indrumarile ce puteai sa-i deie altii, caci le gasea toate el insusi, incat multora putea sa le fie dascal.
Deoarece sunt multi cei se scriu fara ca sa fie patrunsi de cultul formei, pornirea spre limba pasareasca e ca pohoiul care-i napadeste pe cei ce cred ca-l pot opri puindu-i-se in cale.






Ioan Slavici - Cosbuc la Vatra


Aceasta pagina a fost accesata de 130 ori.
{literal} {/literal}